DAN PERJOVSCHI - World Attractions
11.05 - 24.06.2017




Sandwich își asumă, de această dată, nu atât spațiul pe care îl ocupă, cât însăși limitele fizice care îl definesc, iar Dan Perjovschi găsește cel mai direct mod de a valorifica materialul din care acestea au fost construite acum mai bine de 30 de ani. Sandwich e făcut din tablă, și de aici a pornit totul.
Pentru World Attractions, Dan Perjovschi a gândit un mod de infiltrare, pe de o parte în scena de artă mondială - curatori, artiști, instituții de artă cărora le-a cerut să participe în proiect, iar apoi în diverse spații private, prin intermediul unuia din cele mai banale și răspândite obiecte simbolice. O contribuție specială a fost făcută de curatoarea Iara Boubnova de la ICA - Sofia Gallery, printr-o selecție de lucrări din cadrul proiectului Museum Souvenirs from the Non-existing Museum for Contemporary Art. Printre contribuitorii proiectului se mai numără și KIASMA Helsinki, NBK Berlin, Kunsthalle Hamburg, TATE Modern, MoMA, Arrow Factory Beijing, și mulți alții.
„O galerie între două garaje de tablă, la marginea Bucureștilor, în spatele Casei Scânteii poate fi mai cunoscută global decât un muzeu național aflat în buricul târgului, înconjurat de-un zid. M-am gîndit și să fie ceva neobișnuit. Adică lumea se așteaptă ca eu să desenez. Ei bine…
De 30 de ani m-am asociat cu plăcere de orice încercare a unor artiști sau curatori de-a crea ceva nou și de fiecare dată sunt uimit de energia și inventivitatea noilor generații. Ăia bătrîni își fac case memoriale, ăștia tineri fac platforme pentru alții… Sandwich e și o recuperare a spațiului comun privatizat manual. Combinatul comun a ajuns ateliere private. Dacă nu erau aceste ateliere și acest soi de privatizare, praful se alegea de averea comună. Comunitatea, breasla e mereu chestionată. Sandwich este un răspuns la problemă.
Vorba poștașului: V-am mai adus niște sandviciuri.” (D.P.)
World Attractions este cel de-al 6-lea proiect Sandwich, și marchează începutul celui de al doilea an de activitate. La vernisaj va fi lansată spre vânzare o colecție de obiecte ce fac referire la toate proiectele realizate până acum.
Dan Perjovschi (n.1961) este unul dintre cei mai apreciați artiști români pe plan internațional, având o bogată activitate artistică de peste 30 de ani. Artistul abordează teme sociale de actualitate în desenele și textele sale, având o importantă contribuție pentru cultura contemporană. A avut numeroase expoziții solo în galerii și muzee din întreaga lume, precum MoMA (US), Rupert (LTU), Kiasma (FIN), Reykjavik Museum of Art (ISL), Van Abbe Museum (NL), Tate Modern (UK), Para/Site Art Space (HK), și altele. Printre premiile câștigate de artist se numără George Maciunas Prize (2004), ECF Princess Margriet Award (2013, cu Lia Perjovschi), și Rosa Schapire Art Prize (2016).